Bucura Dumbrava - Cartea Muntilor
FLORILE - continuare (3)
Un manunchi, cules în Valea
Cerbului, de nigritele negre, de ochii-sarpelui
albastri, de Alyssum montanum auriu - nu i-am
gasit numele românesc - de arnica portocalie, de piatra linte
- Astragalus, liliachie si de ochii-soricelului
- o saxifraga - cu stelutele ei albe punctate cu rosu, e o simfonie de cele mai arzatoare
culori.
Minunea minunilor se iveste în
iunie, când înfloreste smirdarul. Aceasta fala a muntilor se numeste si
cocazar, bujor-de-munte, merisor, iedera-de-munte,
popdele, ruja si trandafiras-de-munte,
dupa localitate. Numele cel mai frumos însa si care sugereaza si felul parfumului acestei
flori - te gândesti la smirna - este smirdar. Când vremea a fost
prielnica, când nu s-a întors nici un ger napraznic în timpul îmbobocirii, smirdarul
împodobeste coastele - spre miaza-noapte - ale Bucegilor, cu scoartele lui de foc. Pe
doua fete ale muntelui Furnica poti vedea în jarul de flori chiar de jos din Sinaia; el
se aprinde mai ales dupa-amiaza, când razele soarelui îl sageteaza piezis. Iar când
mergi sus acolo, vezi ca scoarta se descompune în sute de râuri profirii asezate de-a
lungul brazdelor sapate de picioarele oilor peste pieptul larg al muntelui. Coasta, vazuta
de aproape, seamana unei scari uriase, ale carei trepte înflorite se urca drept în cerul
albastru. Si alergi de la una la alta, nestiind care e mai frumoasa, mai încarcata cu
perne rosii, atât de înfocate, ca mai ales când te uiti la ele împotriva luminii,
parca se topesc în vapaie. Si apoi, te culci peste ele si privesti adânc în inima
corolelor purpurii, pline de o tainica sclipire, sclipirea petalelor pe jumatate
stravezii, asemenea unor pânze tesute din firisoare de cristal. Fermecat de lumina lor
vie, rostesti cu înteles rugaciunea care umple Tibetul, de la un capat al muntilor sai
pâna la celalalt capat: "Om mani padme hum" - "Comoara
e în floarea de lotus" - comoara adevarului, comoara frumusetii si a
fericirii prin adevar si frumusete - si nu-ti mai vine sa te scoli de pe pernele adânci
si moi, cu frunzele lor marunte si cu mirosul usor rasinos, sanatos, datator de viata,
care-ti parfumeaza hainele.
Când sui, prin câmpia rosie,
pâna-n vârful lat al Furnicai, vezi ca din el se desprind trei plaiuri înspre
"podurile" Bucegilor - un podis tibetan în miniatura - si ca aceste trei
plaiuri sunt acoperite de aceleasi scoarte de foc purpurii ca si coastele dinspre Sinaia.
Iar dincolo de poduri si de valea Ialomitei, în care ele se lasa, se ridica un alt sir de
munti, înflacarati, si ei!
Trinitatea clasica de flori alpine
se alcatuieste din cupa, smirdar si floarea
reginei - albastru, rosu si alb. Floarea reginei începe sa
înfloreasca atunci când celelalte doua sunt în toiul lor. Ea este solul verii pe munte.
Din nenorocire faima ei e atât de mare, încât e expusa la distrugere. În strainatate
turistii iubitori de flori au si luat masuri de ocrotire: de la a doua jumatate a epocii
înfloririi lor, vânzarea prescurelor - în nu stiu ce localitate floarea reginei [5]
poarta si acest nume frumos - este oprita. Fireste ca un adevarat alpinist nu cumpara
niciodata aceste flori; daca într-un an n-a putut sa le culeaga, se lipseste mai bine de
ele. Exemplare mici cresc, dese ca paralutele, pe culmea Caraimanului. Exemplarele mari
cresc pe brânele cele mai salbatice, unde turmele trec rareori sau de loc, pe brânele
neumblate, unde calca doar caprele negre, si unde Ionita, când era în toane bune,
se-ntorcea catre noi zicând: "Ia spuneti-mi, domnisoarelor, cum ati ajuns aici? Ori
ati zburat?" si râdea multumit. Caci avea adevaratul temperament de muntean,
caruia-i sunt dragi catararile îndraznete. Îl întrebam atunci: "Ce spui, Ionita, o
fi raiul mai frumos ca locurile acestea?" Si el raspundea cu tarie: "Nu,
Domnisoara".
De obicei prescurele se aseaza
deosebit într-un vas. Dar ce frumoase sunt ele si printre florile celelalte, asa cum
cresc pe brânele spânzurate. Manunchiurile alcatuite dupa rânduiala gradinarului de sus
sunt cele mai desavârsite. Într-un buchet de vara de pe fata stâncoasa a Caraimanului,
a Costilei, a Morarului sau a unui alt urias de piatra, gasim: steaua rotunda
albastru-liliachie a ochiu-boului - Aster alpinus;
steaua cu petale lungi si stralucitor de albe a unei gagee alpine - ceapa-ciorii
de munte; nelipsitul nu-ma-uita albastru aprins si cu tulpina
negricioasa; mica capatâna profiriu închisa a nigritelei; o saxifraga
galben deschisa foarte fina; ombelele roz aprins ale odoleanului; garofitele
de munte, albe cu umbre trandafirii, dulce mirositoare; si, contrastând cu
gingasia acestor flori, capsorul puternic al zglavocului - Centaurea
plumosa sau nervosa - o ruda foarte sus pusa a
smeritelor vinetele de prin lanurile de grâu, de culoare rosie aproape neagra si cu un
miros dulce care-ti înveseleste inima si staruie chiar dupa ce s-a vestejit floarea.
Pastrez toata iarna un buchet de zglavoc
în odaie, si, când trec pe lânga el, seninele zile de vara rasar din mireasma lui.
Zglavocul, care a
fost rar în Bucegi, s-a înmultit uimitor în anii din urma. Sus pe brâne, tulpina lui e
destul de scurta; mai jos, în apropierea podurilor, ea este lunga si ramificata, asa ca
se potriveste cu puternica flora subalpina varatica cu tulpini înalte.
Buchetele culese la marginea
codrilor si în vaile Bucegilor nu le mai putem aseza într-o traista sau într-un cos;
ele sunt prea mari si trebuie duse în brate, ca un copil.
Cele mai izbitoare din mândra
teorie de flori sunt: rusulita sau sângeroasa - Hieracium
aurantiacum - care poarta un capitul de flori portocalii înfocate în
vârful tulpinei fine si paroase si are un miros delicios de miere vanilata; muscatu-dracului
- în judetul Prahova are si numele mai placut de felfe - o scabioasa a
carei floare liliachie foarte decorativa ajunge mare de tot, pe coastele unde nu trec
oile; sugarelul, un trifoi ros-adânc; maretul omeag - Aconitum
- cu racemul lui larg rasfirat de mici coifuri albastru-închise, albastrul otelului
suedez, care apara fetele de dragostea zburatorilor; la umbra brazilor încântatorul rutisor
- Thalictrum aquilegifolium - cea mai usoara
"aigrette" alb-liliachie, pentru ca multimea florilor îndesate n-au petale, ci
numai un belsug de stamine lungi, fine ca firisorii de pene si racoros parfumate. N-am
putut afla numele românesc al falnicului mulgedium, care ajunge
la o înaltime de un metru si jumatate, ridicând din jgheaburile umede, printre cei
dintâi jnepeni si stufisuri de aninasi, marele sau ciucure liliachiu. Podoaba de aur a
vailor inferioare, lânga torente, este puternicul brustan - Telekia
speciosa - înalt cât un stat de om, cu frunze late si îmbalsamate, ca de
altfel planta întreaga, de un miros tare de menta, iar în vârful tulpinelor ramificate
stralucesc flori galbene, asemanatoare cu floarea-soarelui, dar mai mici. Lânga brustan
înfloreste, însolzita cu frunze lunguiete si cu flori de un albastru-viu, sub povara
carora mladioasa tulpina se apleaca de multe ori, Gentiana asclepiada
care prevesteste toamna.
Din fericire multe flori îsi
prelungesc înflorirea pâna în octombrie, mai ales în tainitele stâncoase ale
brânelor, unde iarba înca verde ramâne împestritata de mii de stropi de culori, unde,
lânga peretii de stânca încalzita de soare, mai bâzâie viespele si bondarii, mai
zboara fluturii mici si tot atât de viu colorati ca flora, în vreme ce pe culmi, pe
poduri, iarba scurta si tare s-a uscat si seamana cu o blana de leu aurie-ruginie.
Iar printre vârfuri, cel care-si
pastreaza mai multa vreme cununa de flori, este cel mai înalt, vârful Omului [6]. El îsi are flora
lui deosebita, mica, lipita de stâncarie si cu un parfum a carui originalitate se
datoreste unei flori ce creste numai acolo, în pietrisul alb: e macul de munte,
galben. Din bogatele sale rozete de frunze rasar manunchiuri de cupe mici întocmite din
patru petale de culoarea lamâiei, câteodata si portocalii, care par pline de lumina. Sub
bataia razelor de soare mirosul lor e si dulce si amar, parfumul caracteristic de pe
coasta de miaza-zi a Omului! De altfel flora pitica a acestor ultime înaltimi
raspândeste aproape toata un parfum de migdale amare, care e cel mai pronuntat la ochiul-sarpelui
- Eritrichium terglouense - o ruda a Myosotisului.
Aceasta floricica creste pe creste, pe marginea prapastiilor în pernite de frunze
mititele catifelate, cenusii-verzui, acoperite cu stelute de un albastru deschis stât de
imaterial, încât îti pare numai o lumina, iar inimioarele stelutelor sunt de aur.
Si când toate aceste minuni s-au dus, padurea ne daruieste înca buchete mândre de navalnic
- feriga - de iedera si de rugi de mure.
Bucura Dumbrava - Cartea Muntilor (1919-1920)
-------------------------------------------------------------------
[5] Nu numai floarea reginei (Leontopodium
alpinum) se bucura azi de ocrotire. Din locurile strabatute de Bucura
Dumbrava, masivul Bucegi reprezinta un complex de rezervatie cu o suprafata de aproximativ
5700 ha. Iata câteva specii de plante declarate monumente ale naturii (dintre care multe
sunt amintite în Cartea muntilor): Nigritella rubra
si Nigritella nigra (Sângele voinicului), Gentiana
lutea (Ghintura galbena), Daphne blagayana
(Blagaiana), Taxus baccata (tisa),
Pinus cembra (zâmbrul) si Saliy
myrtilloides (salcia pitica de turbarie).
Dintre animalele ce traiesc în Bucegi sunt, de asemenea,
ocrotite: capra neagra, râsul, vulturul plesuv si cocosul de munte.
Rezervatia principala din muntii Bucegi o formeaza o fâsie
continua de-a lungul versantilor exteriori ai masivului, începând de la Sinaia, pâna la
Saua Strunga, cuprinzând întregul versant prahovean cu padurile de la poale, versantii
culmilor nordice pâna în vârful Tiganesti, muntele Gaura, bazinul superior al vaii
Gaura si muntele Grohotisul. Rezervatia cuprinde si jnepenisurile de pe platoul muntilor
Piatra Arsa, Jepii mari si Jepii mici. În cadrul rezervatiei se afla zona stiintifica
Caraiman, care cuprinde abruptul sudic al acestui munte si vârful Jepilor. Rezervatia
Pestera Ialomitei este situata în muntii Cocora.
Cea mai însemnata rezervatie din tara - tot pe meleagurile
strabatute odinioara de Bucura Dumbrava - este Parcul national al Retezatului, cu o
suprafata de 10.000 ha, din care peste 1.800 ha reprezinta o rezervatie integrala: zona
stiintifica valea Zlatnei - Gemenele - Taul negru.
Restul teritoriilor ocrotite, în care intra 70 de rezervatii
naturale, create în baza legii monumentelor naturii, si alte 60 de rezervatii naturale,
care beneficiaza de masuri de protectie, reprezinta o suprafata de aproape 70.000 ha. [înapoi la text]
[6] Vârful Omu este cel mai înalt al Bucegilor
(2505m). În imediata apropiere se gaseste vârful Bucura Dumbrava sau Piscul Bucura
Dumbrava, denumit si vârful Ocolit, datorita potecilor turistice care trec pe aici.
[...]. [înapoi la text]
Pagina 2 din 3 
Pagina 1 din 3
