Bucura Dumbrava - Cartea Muntilor

ANOTIMPURILE

          CÂND e bine sã te duci la munte?
          Totdeauna. Nu e anotimp care ar putea sã-ti închidã drumul spre înãltimi. Pentru adevãratul drumet nu existã vremea "rea", fiindcã el stie sã iubeascã natura sub toate înfãtisãrile ei. Apoi ploi, vijelii si zãpezi le poti gãsi în regiunile alpine si în mijlocul verii, deci trebuie sã fii totdeauna pregãtit pentru ele, materialmente si moralmente. Forta moralã a turistului este armonizarea sufleteascã cu natura; sufletul sãu trebuie sã fie atât de apropiat de naturã, încât nici una din manifestãrile ei sã nu-i parã strãinã sau dusmãnoasã. La aceastã armonizare îl va ajuta înainte de toate simtul estetic. Îndatã ce suntem în stare sã vedem si sã pricepem frumusetea unei furtuni, unei zile înnegurate, contactul sufletesc cu natura este stabilit si nu se mai poate rupe. Atunci vom fi izbiti, si în cele mai nãpraznice vremuri, de amãnuntele pitoresti ale privelistei, sau chiar ale lipsei de privelisti!
          Mi-aduc aminte de un potop de câteva zile în muntii Negoiului. Dupã mai multe ceasuri de urcus si de coborâs peste stâncaria uriasã a trei sau patru munti - Negoiul, Laita, Lãitelul si Doamnele - pe când apa ne gâlgâia sub picioare si sub mâini, cãci din când în când era nevoie sa ne slujim si de mâinile noastre, ajunserãm în mândra cãldare a lacului Bâlea [1], dar nu gãsiram acest mãrgãritar al muntilor Fãgãrasului decât o clipa: un colt de oglindã neagrã lucioasã, în care se prãvãlea o limbã de zãpadã albã. Apoi perdelele dese de negurã sterserã iarãsi tot. Prin ele umblarãm, pe cãrãruia bãtutã de-a lungul malului, recunoscând cântecul sonor al apei, care din lac sare în adânca vale a Bâlei, trecurâm apa pe pietrele late cu "marchirul ros", care-ti aratã drumul, pânã dãdurãm de o altã potecã acuaticã, ce ne duse pe o peninsulã, la mica zidire de piatrã surã a adãpostului. Dar greaua usã de fier a "hitei" era închisã! Cãlãuza uitase cheia acasã, la Porumbacu-de-Sus! Un voinic trebui sã mai facã o cale de douã ceasuri pânã la casa de adãpost mai mare, care se aflã mai jos în vale, ca sã ne aducã de acolo o altã cheie.
Uzi si nemâncati ne asezarãm pe niste pietroaie lângã zid, ca sã ne ferim de vântul care se juca prin cãldare, fãcând sã fiarbã negura albã în rotocoale mlãdioase. Ce e drept, o fierturã cam rece! Din când în când numai un colt al maramelor plutitoare se ridica si ne arata apa tot mai neagrã a lacului. Venisem de la Sinaia, o cale lungã, si ne dãdeam seama cã nu era sã vedem mai mult decât atât, cãci vremea de ploaie si de vijelie se asezase de-a binelea. Dar era nespus de pasnic, de solemn, aci sus, în singurãtatea albã! Si apoi stiam cã eram lângã lacul nostru iubit, cã-i respiram mirosul rãcoros, cã-i auzeam micile valuri soptind printre pietrele malului. Îl vãzusem si în vreme de soare, plin de luminã verde, si în nopti senine, plin de stele mari, care se rãsfrângeau în el. Ochii nostri zugrãveau acum aceste amintiri pe pânza alba întinsã pretutindeni, împreunã cu chipurile tovarãsilor, cu care mai petrecusem ceasuri de veselie, de entuziasm si de discutii serioase pe malurile lacului Bâlea - amintirile sunt un mare farmec al excursiilor fãcute de mai multe ori - si deci ceasurile lânga iezerul nevãzut erau armonioase si ele, ba întãreau chiar legatura noastrã sufleteascã cu acel loc încântãtor, arãtându-ni-l într-o nouã si tainicã înfãtisare. Cu o astfel de mentalitate turistul nu face nici un drum fãrã multumire si fãrã folos. El nu-si va pierde cumpãna, ca un domn pe care l-am întâlnit odatã la casele de adãpost pe Negoiu, pe un timp ploios. Într-o clipã de înseninare acest domn pornise vijelios ca sã apuce vederea de pe vârf; era a treia oarã de când venea, si încã de la Oradea-Mare, în acest scop, si nu izbutise nici de astã datã. O furtunã nebunã se dezlãntui, si domnul fu nevoit sã se întoarcã. El intrã în casã strigând mânios: "Pe mine Negoiul nu are sã mã mai vazã niciodatã!" Cum oare a putut Negoiul sã supravietuiascã acestei osânde?!
          Mi s-a întâmplat si mie sã umblu trei-patru zile pe un masiv de munti încã necunoscut - muntii Câmpulungului Iezerul si Pãpusa [2] - si sã nu vãd nimic. Nostim era momentul când, pe un plai bãtut de vânt si de ceatã, toti tovarãsii se strânseserã împrejurul hãrtii, cãutând sã descurce drumul spre lac. Dar una era harta fãrã negurã, si alta peisajul ascuns în nori. În sfârsit, încordând toate instinctele noastre muntenesti, am izbutit sã gãsim frumosul iezer fãrã fund, cum îi zic ciobanii. Când ajunserãm în marginea de sus a cãldãrii lui, negura se deschise, si-l vãzurãm sclipind între zidurile de stânci de o parte si pãsuni grase de cealaltã; într-un vâlcel deasupra lui câteva limbi de zãpadã se-mbinau cu perne înflorite de smirdar. Abia asezarãm corturile si vijelia începu din nou. Apoi furtunile se tinurã lant, pânã ajunserãm, a treia zi, în valea Tãmasului, apucând directia Zãrnestilor. Tot ce mai "vãzurãm" în drum era fundul vãii Dâmbovitei superioare, un desis încâlcit cu talpa cãptusitã cu nu-mã-uita si cu fragi. Totusi nici unul din noi n-a jurat acestor munti uitare vesnicã, ci dimpotrivã asteptãm clipa sã ne întoarcem acolo, chiar dacã am fi primiti si a doua oarã cu potoape.
          Fiecare anotimp îsi are farmecul sãu deosebit. Mi-ar fi greu sã stabilesc o gradare de frumusete între ele, afarã numai pentru unele amãnunte.
          Astfel, lumina de toamnã este cea mai strãlucitoare; ti se pare atunci cã privesti printr-o prisma de clestar; relieful peisajului este întãrit, amãnuntele sunt mai bogate, si liniile, de care mi se par înconjurate lucrurile, au o luminozitate puternicã. Lumina toamnei este sãrbãtoreascã, prevestitoare de înaltele trepte de strãlucire, pe care ochiul nostru omenesc nu poate încã sã le perceapã.
          Primãvara este fãrã de pereche pentru frãgezimea si vitalitatea vegetatiei.
          Florile se ivesc unele dupã altele, ca valurile unui râu grãbit, care se revarsã pe pãmânt, peste tufisuri si peste pomi, iar în aer plutesc nori de miresme rãcoroase si tinere, împreunã cu cântecul pãsãrilor. Sonoritatea e deosebitã: sunetele se prelungesc molcome, înduiosate. Izvoarele înviate, talãngile turmelor si behãitul oilor fac parte din polifonia primãverii.
          Vara nu are nici lumina toamnei, nici coloritul fraged al primãverii; poienile si frunzisul pãdurilor sunt de un verde uniform. În schimb, zilele au o blagoslovitã lungime; nu e nevoie sã te grãbesti, poti sã faci drumuri si popasuri lungi, poti sã stai ceasuri întregi culcat pe o culme, unde ti se pare cã simti cum se-nvârteste planeta, sã stai cu ochii pe cer, mângâiat de soare, întorcând câteodatã obrazul si înspre scoarta îmbãlsãmatã a vegetatiei pitice, plinã de acelasi puls ritmic si puternic al vietii ca lumile si ca vinele tale. Si apoi poti petrece afarã noptile, lângã un foc, se-ntelege, cãci la munte noptile sunt totdeauna rãcoroase. Pãdurile si florile încãlzite peste zi umplu atuncea aerul cu rãsuflarea lor rãsinoasã si plinã de dulceata mierei. Nu-ti vine sã dormi, ca sã nu scape constiintei tale vreo undã de miresme. Si te farmecã stelele, iar dacã se iveste si luna, îti zici cã somnul e o pierdere de vreme.


Bucura Dumbrava - Cartea Muntilor (1919-1920)

[1] Lacul Bâlea. Cel mai întins lac din Fãgãras, având o suprafatã de 49.500 mp si un perimetru de 1.330 m. Se aflã la o altitudine de 2034 m. Din el izvoraste pârâul Bâlea, care formeazã o minunatã cascadã de aproape 60 m înãltime.
     Drumul cel mai usor de acces: din statia CFR Arpasul de Jos de pe linia Brasov - Sibiu, prin Cârtisoara, pânã la Glãjerie (15 km). De aici începe urcusul pe poteca marcatã cu bandã albastrã, pânã la Cabana Bâlea Cascadã (3 ore), unde se poate poposi. În continuare, drumul de varã urcã pânã la cabana Bâlea Lac (3-4 ore). [înapoi la text]
[2] Iezer si Papusa - fac parte din lantul muntilor Fãgãras, având aceeasi înãltime si o structurã geologicã asemãnãtoare. Prin pozitia lui în cadrul Carpatilor Meridionali si prin aspectul reliefului sãu, acest masiv se individualizeazã ca o unitate aparte. În muntii Iezerului se deosebesc douã masive: Iezerul la vest si Pãpusa la est, delimitate printr-o curmãturã adâncã, numitã "Spintecãtura Pãpusii". La Poalele muntelui Pãpusa este asezatã cabana Voina (950 m), unde se poate ajunge pornind din Câmpulung-Muscel (578 m). [...] [înapoi la text]

Scrieti pe adresa romeotud@yahoo.com pentru orice intrebari si comentarii referitoare la acest web site.
Copyright © 2002 Cercul de Turism ARCTIC
Ultima modificare: ianuarie 13, 2002