Bucura Dumbrava - Cartea Muntilor
HRANA
VISUL ar fi sa ne hranim cu parfumul florilor si al padurii. Dar pentru ca
spiritualitatea aceasta nu e inca "de nasul nostru" pamantesc, un vis mai modest
s-ar multumi cu neatarnarea dobitoacelor, care-si gasesc indestularea pe toate poienile.
Am porni atunci la drum fara povara si fara grija clipei cand se vor ispravi merindele si
va trebui, numai din pricina lor, sa ne coboram la vale. Ca doar nu putem lua cu noi trei
furgoane cu de-ale mancarii, sau o coloana intreaga de voinici, cum zic cei din tara
Fagarasului flacailor care duc "pocul" la munte. Suntem, vai, coplesiti si
pedepsiti cu nevoi fizice de care "musai" sa tinem seama!
Indata ce vorbim despre
turism, limba calauzelor de dincolo ne vine in minte, limba lor nostima si pitoreasca,
impestritata cu cuvinte germane sau unguresti, strans legata de amintirile noastre din
muntii Negoiului, Parangului sau Retezatului!
Chestia hranei nefiind
usor de rezolvat, mai ales cand plecam pe mai multe zile, trebuie sa ne straduim sa
masuram pretentiile noastre. Slanina, branza, paine, ciocolata, mere si ceai, iata un sir
de bucate durabile, hranitoare si gustoase si mult mai lesne de transportat decat cutiile
de conserve. Se-ntelege ca trebuie si zahar pentru ceai. Zaharul este cel mai bun
reconstituant. Si daca mai adaugam si o bucata de unt proaspat in traista, nu cred ca
Lucul sa se fi ospatat la vreunul din vestitele sale pranzuri ca noi drumetii. Ca, de,
daca nu ne este inca ingaduit sa bem roua de pe iarba si sa mancam mirosul florilor, cu
smerita supunere ne bucuram de ceea ce e - voie sa facem, ridicand ceasul pranzului la
rangul unei placeri negative. Ce buna e aceasta placere, dupa ce ai umblat cinci sau sapte
ore de-a randul si ti-e foame! Caci alta e foamea de sus si alta cea de jos: cu toata
negativitatea ei, cu toata nevoia materiala din care se trage, foamea de sus contine un
pic de spiritualitate, fiind datorita unui avant sufletesc spre frumusete si spre culmi.
Si ce buna e setea, cand ai umblat mult fara sa gasesti apa, si ti-e cald! Te culci peste
izvor si sorbi, si sorbi, si esti indata convins de adevarata existenta a ambroziei,
pentru ca stii ca aceasta bautura a zeilor era usoara si dulce ca izvorul blagoslovit din
care te adapi. Iar noi, drumetii din Bucegi am cautat un nume mai local pentru astfel de
bauturi divine, si am inchinat lui Zalmoxe un amestec de zapada cu zahar si cu cateva
picaturi de lamaie, numindu-l zalmoxiada. Am vazut cu ochii mei pe cel mai turistic poet
al nostru rapit pana in cerul al saptelea de vreo douazeci si noua de cesti de zalmoxiada,
pe care le bause, una dupa alta, pe varful Omului.
Bucura Dumbrava, Cartea Muntilor, (1919-1920)
Sus - Top 
