De câtiva ani încoace pricepem si frumusetea turismului de iarnã. Aceasta este o descoperire tot atât de mare ca descoperirea muntilor la începutul secolului trecut (XIX, n.n.). Pânã ce Rousseau, Goethe, Schiller si apoi Ruskin [3] s-au închinat sufletului muntilor, omenirea urma pilda datã de mentalitatea greco-latinã, care nu vedea în munti decât niste forte înfricosate si mai mult vrãjmase oamenilor. E adevãrat cã resedinta pãmânteascã a zeilor era pe culmi, dar asta era tocmai dovada inaccesibilitãtii lor; si apoi, sub culmi, se afla intrarea în Hades si locuinta duhurilor rele. Tot ce era grav si mãret în naturã coplesea si înstrãina pe privitori. Liviu vorbeste de "groznicia (foeditas) Alpilor". Romanilor le plãceau peisajele rodnice, cu linii dulci; si pânã în secolul al XVIII-lea omenirea nu iesi din gustul lor. Singurul studiu istoric complet - cunoscut mie - despre dezvoltarea târzie a legãturii noastre sufletesti cu muntii, se aflã în istoria moravurilor Romei de Ludwig Friedländer, vol. I, cap. 7, pp. 433-437. E firesc ca adevãratul alpinism sã se fi nãscut în Elvetia. Dar si acolo izvorul lui de bastinã a fost botanica. De Saussure a fost cel dintâi initiator al mãretiei ghetarilor. Un alt scriitor genevez, Töpffer (1799-1846) [4] observa cã admiratia lui Rousseau se oprise la regiunea subalpinã, pe care o întrecuse numai odatã în descrierea pusniciei de la Maillerie. Iar de Saussure [5], în 1787, se urcase pe Mont Blanc, care nu fusese cãlcat pân-atunci de nici o fiintã omeneascã, si rãmãsese chiar nebotezat. Într-un atlas elvetian din anul 1769 el nu era indicat sub un nume propriu, ci legenda explicativã la locul unde se aflau "les glacières de Faucigny" glasuia:
          "Aici sunt muntii de gheatã groaznici, numiti ghetari, glaciers, montagnes glaciales". De Saussure fu cel dintâi care fãcu o descriere entuziastã a acestor munti, si cuvântul lui cald, bogat si pitoresc, deschise ochii lumii. Cãci la început e totdeauna cuvântul! Fãrã sãmânta lui spiritualã nu încolteste nici o pricepere. "Experienta" singurã nu are nici o putere desteptãtoare. Omenirea cunostea existenta Alpilor "prin experienta" de mii de ani, dar nu stia cã sunt frumosi decât dupã ce câtiva inspirati strigarã: "Aflati cã ceea ce priviti e raiul!" - un rai de linii mãrete, de culori, de luminã, de flori, de ape strãvezii, un rai neprihãnit dãtãtor de sãnãtate trupeascã si sufleteascã.
          Cine îi inspirase? Fãrã îndoialã Acela care luminase si pe marele mistic, Swedenborg, a cãrui mãrturie e multumitoare pentru orice suflet de alpinist, fie teozof sau numai iubitor al muntilor, în stare sã se bucure de o comparatie poeticã.
          Învatatul inginer Swedenborg a trãit de la 1688 pânã la 1772, deci într-o vreme când întelegerea pentru Alpi abia mijea ici-colo în lume. Timp de un sfert de veac îi fu dat sã aibã legãturi strânse cu regiunile spirituale, despre care ne-a facut o descriere amãnuntitã, aproape o geografie, de altfel foarte rece, fãrã frumusete de stil; Swedenborg nu era un imaginativ. El ne spune cã aceste regiuni sunt împartite în trei sfere, a cãror aparentã corespunde cu aparentele de pe pãmânt - pãmântul fiind numai un fel de rãsfrângere a lumii spirituale - iar din cele trei sfere sau raiuri, cea mai aproape de Divinitate, împãrãtia cereascã, cum îi zice el, are aspectul muntilor! Iatã pasajul din cartea lui Swedenborg:
          "Cerul si iadul": "Îngerii din împãrãtia cereascã a Domnului locuiesc mai ales în locuri înãltate care au forma unor munti. Îngerii din împãrãtia spiritualã - treapta mijlocie din ierarhia duhurilor - locuiesc pe dealuri; iar îngerii care stau în locul cel mai jos din cer, locuiesc în tinuturi care au înfãtisarea unor grãmezi de stânci. Aceste lucruri existã prin analogie, pentru cã valorile interioare corespund cu ce e mai înalt, iar lucrurile exterioare cu ce e mai jos. De aceea muntii înseamnã dragoste cereascã în Sfânta Scripturã, dealurile înseamnã dragostea spiritualã, iar stâncile credintã".
          "Muntii înseamnã dragostea cereascã", adicã cea mai înaltatã, cea mai rodnicã, dragostea cea creatoare. Legea veche a fost datã omenirii pe vârful unui munte. Cuvântarea lui Christos care cuprinde toata legea nouã se numeste: predica de pe munte.
          Descoperirea frumusetii alpine a fost o izbândã asupra materiei. Nu în întelesul banal si supãrãtor pe care unii îl dau "Victoriei" lor asupra unui vârf de munte, zicând cã l-au cucerit când au izbutit sã se catere pe stâncile lui. Ci înfrântã a fost materia omeneascã a aceluia care s-a avântat cel dintâi pe culmi, purtat numai de dorul frumosului si înfruntând pentru el toate greutatile trupesti si toate primejdiile.
          Aceastã izbândã sufleteascã s-a întregit prin sportul de iarnã. Cine se gândea acu douãzeci de ani la turismul de iarnã? Îndatã ce cãdea zãpada, muntii se preschimbau din nou într-o regiune de teroare anticã. Douã scândurele lungi, legate de picioare, slujindu-ne drept aripi, ca sã zburãm peste nãmetii cei mai mari, ne-au apropiat iarã de înãltimi si ne-au deschis un rai alb, sclipitor, plin de taine uimitoare, chiar în locurile cele mai cunoscute. Zãpada si gheata schimbã liniile si nivelurile, si transparenta atmosfericã apropie lucrurile depãrtate. De unde, în timpul verii, nu zãrim muntii Fãgãrasului, de pe Bucegi, decât ca o umbrã albastrã, deosebim iarna, toate culmile acestui sir. Minunat de strãlucitor este jocul culorilor la apus de soare, si luna, vãzutã de pe înãltimi, rãsare adeseori într-un cer verde. Iar codrul înzãpezit cu izvoarele care gâlgâie usor sub zalele lor strãvezii de gheatã, îti umplu gândul cu liniste dumnezeiascã. Farmecul unei zile de iarnã luminoasã e mai transcedent, mai imaterial decât al verii.
          În Carpati, unde n-avem ghetari, una din arãtãrile cele mai sãrbãtoresti ale naturii se vede mai ales iarna în toatã fala ei. E Alpenglühn, radiarea Alpilor, feeria razelor piezise ale soarelui care apune. Adaog aci, cã pozitia piezisã a capului mãreste luminozitatea culorilor privelistii; aplecându-ne trupul, fie la dreapta, fie la stânga, cu capul cât de jos, vom vedea coloritul mai aprins, lucind ca un curcubeu. În valea Prahovei radiarea muntilor nu se vede bine decât dimineata, fruntea masivului fiind expusã la rãsãrit. Într-o zi de iarnã am vãzut cea mai strãlucitã radiare de pe muntele Postavar [6] - micul nostru Rigi [7] prin asezarea lui singuraticã spre nord de Bucegi, cãreia i se datoreste, de pe culmea lui, o vedere panoramicã întinsã. Am iesit în acea dimineatã din casele de adãpost atît de bine întretinute de vrednicul de laudã S.K.V. (Siebenbürger, Karpathen Verein) într-o lume, unde, pe pãmânt, nu era nici un pic de culoare decât cea albã. Un strat de zãpadã feciorelnicã îmbraca tot, crãcile ca si trunchiurile brazilor, iar în chenarul acesta neprihãnit, larg deschis înaintea caselor, ardea învãluit într-o vãpaie trandafirie, tot zidul mãret al Bucegilor.

_______________________________________________________

[3] John Ruskin. Critic de arta, sociolog si scriitor englez (1819-1900). Opera sa se caracterizeaza prin dragoste fata de natura salbatica si nu fata de cea deformata de mâna omului. [înapoi la text]
[4] Rodolphe Töpffer. Romancier si moralist elvetian, nascut si mort la Geneva (1799-1846). În volumul sau "Calatorie în zig-zag", opera de o fermecatoare fantezie, descrie excursiile facute cu elevii sai prin Elvetia, Italia si Franta. [înapoi la text]
[5] Horace Bénedict de Saussure. Fizician si geolog genevez (1740-1799). E printre primii care s-a urcat pe Mont Blanc (1787), împreuna cu calauza, Jacques Belmat, care a facut primul ascensiunea pe acest celebru munte, cu un an mai înainte. Cercetarile lui de Saussure asupra ghetarilor sunt clasice. Este autorul unei interesante carti intitulata Calatorie în Alpi. [înapoi la text]
[6] Masivul Postavarul. Pe numele sau geografic Cristianul Mare (alt. 1804 m), situat la sud de Brasov, îsi întinde spre Tara Bârsei unul din pinteni - Tâmpa - care a servit de sprijin si refugiu locuitorilor orasului. Pe versantul nord-vestic al masivului se afla cabana Postavarul (1590 m), iar pe versantul nordic cabana Cristianul Mare (1705). [înapoi la text]
[7] Rigi sau Righi, masiv muntos în Elvetia. Cel mai înalt vârf are altitudinea de 1800 m. [înapoi la text]